Compunere despre animale – idei



Ne-am gândit că unul dintre cele mai des întâlnite subiecte de compuneri este despre animale. Așa că am alcătuit o listă cu câteva idei și sugestii:

Pentru început poți alege să scrii despre un animal preferat pe care ți l-ai dori sau chiar despre animăluțul pe care deja îl ai. În ambele cazuri poți vorbi despre următoarele lucruri:

  • ce tip de animăluț este el (cățel, pisică, papagal, hamster)
  •  de ce iți place (pentru că este un bun prieten al omului, pentru că te face să fii fericit, te ajută când ai nevoie etc)
  •  cum arată el (este mic/mare, are culoarea maronie/ portocalie/neagră/albă,ochii au culoarea albastră/verde, blana este stufoasă sau nu etc.)
  • ce nume i-ai da/ ce anume are
  • cum  ai / ai avea grijă de el (cum il hrănești, când îi faci baie, dacă mergi cu el la plimbare, dacă are un culcuș special amenajat, dacă îl crești la casă sau la apartament).
  • poți descrie bucuria pe care o simți atunci când ajungi acasă de la școală si el te întâmpină.
  • poți povesti o întamplare amuzantă, una care ți-a rămas întipărită în minte sau momentul în care l-ai văzut pentru prima dată.
  • poți spune de ce îți dorești atât de mult să ai acest animăluț

Important este ca tu să-ți exprimi propria opinie legată de această temă.

În cazul în care ai de făcut o compunere despre un  anume animal, ceva mai științific, atunci trebuie mai întâi de toate să te documentezi din cărți, enciclopedii, reviste. Odată ce ai făcut această parte, îți pui ideile pe foaie, în ordine ținând cont de faptul că o compunere trebuie sa aibă introducere , cuprins și încheiere.

Să luăm de exemplu leul.

În introducere poți spune despre ce animal este vorba în compunerea ta.

Cuprinsul este partea cea mai detaliată unde vei spune unde trăiește leul (Africa), ce tip de animal este (mamifer), cât trăiește (aproape 20 ani) , ce mănâncă (este un animal carnivor), de ce este considerat “regele animalelor” etc.

În încheiere vei spune opinia ta în legătură cu acest animal, pe baza celor citite de tine. (ex: consider că este un animal puternic si rapid; sunt de părere că este numit regele animalelor pentru că…….)

 

Sperăm că asta o să vă ajute să faceți o compunere de nota 10!



Comments
  1. 1 year ago
  2. 1 year ago
  3. 5 months ago

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>